Ce este un fond de obligațiuni?
Fondurile de obligațiuni sunt potrivite pentru investițiile pe care te gândești să le folosești peste 2-3 ani.
Managerul de fond investește peste 80% din valoarea portofoliului în obligațiuni sau, mai bine zis, în instrumente financiare cu venit fix precum obligațiunile municipale, de stat sau corporative, dar și depozite bancare și alte instrumente financiare.
Fondurile noastre de instrumente cu venit fix administrate în România
ERSTE LIQUIDITY RON
Daca îți depui banii într-un depozit bancar, economisești. Dacă îi plasezi în fondul feschis de investiţii ERSTE LIQUIDITY RON, deja investești.
ERSTE LIQUIDITY RON este un fond de obligaţiuni pe termen scurt, obiectivul acestuia constând în mobilizarea de resurse financiare, printr-o ofertă publică continuă de titluri de participare, în vederea efectuării de plasamente în instrumente financiare pe pieţele monetare şi de capital, în condiţiile unui grad redus spre mediu de risc.
Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond.
ERSTE LIQUIDITY EUR
ERSTE Liquidity EUR poate fi soluția de investiții pentru cei care vor să constituie o rezervă în euro, fie pentru planuri personale, fie pentru nevoi de business. Fondul investește cu precădere în depozite bancare, titluri de sta și alte instrumente ale pieței monetare cu expunere preponderent pe euro. Prin diversificarea portofoliului se urmărește dispersia riscului, activele fiind alese cu scopul de a oferi stabilitate din punct de vedere al performanței și un grad optim de lichiditate.
Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond.
ERSTE BOND FLEXIBLE RON
Fondul deschis de investiții ERSTE BOND FLEXIBLE RON este un fond de obligaţiuni a cărui politică de investiţii urmărește diversificarea portofoliului pentru minimizarea riscurilor. Fondul investeste preponderent in obligatiuni, iar cel puţin 70% din activele sale au expunere pe moneda locală. Nu inveștește în acţiuni. Alocarea strategică a portofoliului, din punct de vedere al localizării entitaților emitente, este de 80% în instrumente emise/oferite de entităţi înregistrate în România sau care au piaţa principală de listare România.
Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond.
ERSTE BOND FLEXIBLE ROMANIA EUR
ERSTE BOND FLEXIBLE ROMANIA EUR este o alternativă bună pentru economiile în euro pe termen mediu. Peste 80% din valorea portofoliului se investește în instrumente financiare cu venit fix precum obligațiunile de stat, municipale sau corporative. Cel mult 20% din resursele pe care le are la dispoziție sunt direcționate strategic și către alte tipuri de instrumente financiare, printre care şi depozitele bancare.
Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond.
Listă fonduri de obligațiuni
Puteți regăsi detalii și documente despre fonduri dând click pe numele fondului în lista de mai jos.
Contactează-ne
Ai întrebări sau dorești mai multe informații?
Un expert Erste Asset Management este bucuros să îți răspundă.
Te-ar mai putea interesa și:
Cum investesc?
Învață despre fonduri
Disclaimer
Acesta este un material publicitar. Performanţele anterioare ale fondului nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond. Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale sunt disponibile în limbile română și engleză pe site-ul www.erste-am.ro şi pot fi obţinute gratuit de la unităţile teritoriale ale Băncii Comerciale Române S.A. şi de la sediul S.A.I. Erste Asset Management S.A.