Evoluţia pieţelor financiare la finalul lunii iunie şi impactul asupra fondurilor administrate de Erste Asset Management

La finalul săptămânii trecute au fost înregistrate câteva evenimente importante care au avut impact pe pieţele financiare, impact care s-a reflectat şi în evoluţia fondurilor administrate de Erste Asset Management. Mai jos vă oferim detalii privind evoluţia principalelor instrumentelor financiare:

Piaţa instrumentelor cu venit fix a înregistrat o volatilitate în creştere în ultimele zile din iunie

Titlurile de stat denominate în RON şi EUR au înregistrat o volatilitate în creştere în ultimele zile ale lunii iunie, sub influenţa factorilor externi şi interni. Pe plan extern, preţul obligaţiunilor de stat din ţările din zona euro şi Statele Unite ale Americii a scăzut în linie cu creşterea randamentelor, după ce Banca Centrală Europeană a semnalizat o posibilă întărire a condiţiilor monetare pe fondul revenirii creşterii economice. În acelaşi timp, tensiunile politice din România legate de schimbarea guvernului şi noile măsuri de modificare a cadrului fiscal au pus presiune pe titlurile de stat româneşti. De asemenea, mesajele contradictorii transmise de noul Ministru de Finanţe şi noul Prim Ministru legate de pilonul doi de pensii private au alimentat această volatilitate.

Alocarea portofoliului fondurilor de piaţă monetară şi obligaţiuni (ERSTE MONEY MARKET RON, ERSTE BOND FLEXIBLE RON, ERSTE BOND FLEXIBLE ROMANIA EUR):

În acest context, menţinem o alocare preponderent în titluri de stat româneşti, şi considerăm că există premisele ca randamentele titlurilor de stat să rămână ancorate în următoarele săptămâni pe fondul lichidităţii abundente din sistemul bancar.

Evoluţie negativă în luna iunie a pieţei de acţiuni locală, dar totuşi o evoluţie pozitivă în primele 6 luni ale anului

Piaţa de acţiuni locală a avut o evoluţie negativă în luna Iunie, înregistrând o volatilitate ridicată în ultimele zile ale lunii, fiind influenţată de deciziile coaliţiei de guvernare şi de tensiunile politice locale. Totuşi piaţa de la Bucureşti a înregistrat o evoluţie pozitivă în primele 6 luni ale anului: randamentele atractive ale dividendelor precum şi dobânzile reduse pe piaţa monetară şi de obligaţiuni au atras noi intrări de capital în piaţa locală de acţiuni.

Alocarea portofoliului fondurilor de acţiuni (ERSTE BALANCED RON şi ERSTE EQUITY ROMANIA):

Pe parcursul lunii iunie am scăzut gradual expunerea pe acţiuni, asigurând un nivel de lichiditate adecvat al fondurilor. Pentru perioada următoare suntem precauţi în strategia de investiţii: incertitudinile legate de deciziile pe care le-ar putea lua noul guvern de la Bucureşti, ar putea menţine o volatilitate ridicată pe piaţa locală. Cu toate acestea, ne aşteptăm ca societăţile listate la Bursa de la Bucureşti să raporteze rezulate financiare bune pentru trimestrul 2.

Condiţii economice stabile la nivel global

Condițiile economice stabile precum şi politicile monetare cu rate scăzute ale inflației continuă să fie favorabile pentru investiții în active considerate ceva mai riscante.În primele 6 luni am putut observa randamente pozitive pe acțiuni, obligațiuni cu randament ridicat precum şi pe obligațiunile piețelor emergente.Materiile prime şi în special prețul petrolului au înregistrat scăderi considerabile de la începutul anului.Moneda Euro s-a apreciat în prima jumătate a anului faţă de principalele monede iar dacă ar fi să ne raportăm la USD aceasta notează un plus de aproximativ 6%.

Alocarea portofoliului fondurilor YOU INVEST:

Am păstrat investițiile în acțiuni la un nivel ridicat fără să operăm modificări față de luna anterioară. Preferăm în continuare piețele dezvoltate ca de exemplu cea din Statele Unite ale Americii, cea europeană şi cea japoneză. Prezența noastră pe piețe emergente este asigurată prin investițiile pe piața chineză.Pe segmentul de obligațiuni ce concentrăm pe piețele de credit din SUA (obligațiuni cu randament ridicat, obligațiuni corporative şi obligațiuni ipotecare). În portofoliul nostru se află într-o pondere importantă şi obligațiuni de pe piețele emergente.

Disclaimer

Acesta este un material publicitar. Performanţele anterioare ale fondului nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond. Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale sunt disponibile în limbile română și engleză pe site-ul www.erste-am.ro şi pot fi obţinute gratuit de la unităţile teritoriale ale Băncii Comerciale Române S.A. şi de la sediul S.A.I. Erste Asset Management S.A.