Deși pare desprins dintr-o poveste, scenariul descris mai sus, pe care majoritatea analiștilor îl descriu drept „aterizare lină” (soft landing) este unul care reunește mulți adepți în piață, dacă nu chiar majoritatea, iar evoluțiile recente ale indicatorilor macroeconomici, cel puțin din SUA, a cărei economie domină încă piața globală, par să îl confirme (rata inflației rămânând pe o traiectorie descendentă în vreme ce angajările din economie continuă să fie robuste). Problema acestui scenariu este însă dată de plauzibilitatea sa teoretică, care este pusă sub semnul întrebării de către unii economiști, pe motivul că de-a lungul istoriei au fost puține cazuri în care economia să „cadă în picioare” după un episod de inflație foarte ridicată urmat de o creștere masivă și accelerată a dobânzilor și costurilor de finanțare. De asemenea, majoritatea modelelor macroeconomice sunt construite pe ideea că între dinamica activității economice și inflație există o relație direct proporțională. 

Singurele moduri în care astfel de modele pot explica scăderea inflației concomitent cu rate ridicate ale dobânzilor și o reziliență bună a dinamicii activității economice sunt, după părerea mea, următoarele: în primul rând, cazul în care prețurile suferă șocuri specifice sub forma scăderii costurilor, care nu afectează negativ activitatea economică sau chiar o impulsionează. În acest sens, am putea spune că scăderea inflației se datorează disipării de fapt a șocurilor nefavorabile induse de pandemie și de război, în special asupra prețurilor energiei și a blocajelor din lanțurile de producție și aprovizionare. Cu alte cuvinte, teza inflației tranzitorii ar putea să reiasă câștigătoare, în ciuda demonizării ei datorate persistenței presiunilor inflaționiste din anul 2022. O a doua ipoteză este dacă economia suferă de fapt un „șoc pozitiv de productivitate”: atunci când lucrătorii sunt mai productivi, economia produce mai mult cu un consum mai mic de resurse, ceea ce lasă loc și pentru creșteri de producție, și pentru scăderi (sau creșteri mai lente) de prețuri, și chiar și pentru creșteri salariale. Discuțiile despre „revoluția inteligenței artificiale” aprinse de scânteia ChatGPT în ultimul an par să atragă simpatie și pentru această ipoteză. O a treia ipoteză este legată de „Marea Umbră din Est”, respectiv de rolul Chinei în economia globală, care începe să fie unul deflaționist, în condițiile în care prețurile producătorilor chinezi sunt pe o pantă descendentă, iar economia Chinei pare să crească într-un ritm mult mai temperat față de trecut, ceea ce impactează și prețurile materiilor prime. China este cunoscută ca principalul factor de cerere pentru materii prime, materiale și energie, această cerere scăzând în contextul decelerării economiei și a dezumflării bulei imobiliare și de construcții, ceea ce poate să fi contribuit la scăderea prețurilor acestora, cu impact favorabil asupra costurilor din întreaga economie globală (ceea ce ne duce înapoi la prima ipoteză).

Dacă e să mă întrebați pe mine care din cele trei ipoteze pare a fi valabilă, răspunsul este că, probabil, toate trei au avut un rol în scăderea inflației de până acum, dar esențial este că doar una dintre ipoteze poate susține continuarea scăderii inflației fără efecte de slăbire a economiei și pentru viitor și aceea e ipoteza îmbunătățirii productivității. Iar dacă e să urmărim evoluția productivității – Graficul 3 – , lucrurile stau așa: în SUA și în România productivitatea s-a îmbunătățit într-adevăr în ultima perioadă, dar volatilitatea istorică a acestui indicator face ca predicțiile cu privire la evoluția sa viitoare să fie riscante. Și asta în ciuda „revoluției AI” care, asemeni altor tehnologii inovatoare, are potențial de creștere a productivității, dar poate la fel de bine să coexiste cu o perioadă în care productivitatea nu accelerează (a se vedea emergența „economiilor de platformă” și revoluția digitală din anii 2010-2020, când dinamica productivității a stagnat). În plus, evoluția recentă a productivității nu a fost nici ea uniformă, după cum se poate observa în Graficul 3, unde Zona Euro se evidențiază în sens negativ.

Grafic 3: Creșterea productivității muncii, calculată ca evoluție medie anuală a produsului real brut raportate la orele de muncă, în SUA, Zona Euro și, respectiv, România

Am pornit discuția de azi cu descrierea unui scenariu economic optimist, care pare să fie cel mai aproape de prețurile actuale reflectate de piețele financiare globale. Am menționat că acest scenariu pare susținut de datele economice recente din SUA, dar nu și din Europa, spre exemplu. În același timp, am arătat care sunt condițiile ca aceste evoluții să poată fi explicabile din punct de vedere teoretic. Nu am vorbit despre riscurile multiple ca un astfel de scenariu optimist să fie confirmat în 2024, printre care riscurile politice și geopolitice, care se disting într-un an în care aproape jumătate din populația lumii va merge la urne pentru a-și stabili conducătorii și în care războaie locale calde și un război ideologic rece între SUA și China continuă să facă parte din peisajul economic. Concluzia cu care închei este că până la urmă lucrurile se rezumă la un concept de bază, și anume acela al eficienței și al productivității. Prin urmare, dincolo de „moda” Inteligenței Artificiale și a tot ce are tech în denumire, dincolo de speranța scăderii continue a inflației și a scăderii accelerate a dobânzilor, eu, în 2024, aș paria mai degrabă pe acei emitenți (fie ei corporativi sau suverani) care vor demonstra că pot să-și crească productivitatea, cu ajutorul tehnologiei și a sprijinului financiar public sau privat și în ciuda penuriei de forță de muncă, a costurilor ridicate de finanțare, a tensiunilor geopolitice sau a interferențelor politicienilor în economie.

¹ Un exemplu in acest sens fiind și sondajele de business din SUA care indică o recesiune iluzorie de mai bine de un an, deși datele ”reale” infirmă acest pesimism.

Prezentul material reprezintă doar un punct de vedere personal al autorului și nu poate fi asimilat în niciun fel și nu reprezintă poziția oficială a grupului BCR (sau a grupului Erste).

Acest material are un caracter pur informativ și nu reprezintă o recomandare pentru produse și investiții în instrumente financiare sau o ofertă pentru a contracta produsele sau servicii de investiții financiare la care acest material sau punct de vedere se referă. Orice referință la o cotație sau preț din prezentul material în legatură cu un produs/serviciu este doar opinia personală a autorului și nu reprezintă o ofertă indicativă din partea grupului BCR sau Erste sau o recomandare din partea acestora.

Atragem atenția asupra faptului că investițiile în instrumente financiare sunt supuse unor riscuri cum ar fi, riscul general de piață, riscuri legate exclusiv de emitent precum poziția sa financiară sau rezultatele din operațiuni, riscul legat de fluctuaţia preţurilor pieţei ce poate genera situații precum devierea prețului unor instrumente structurate comparativ cu activul suport, incertitudinea dividendelor, a randamentelor și/sau a profiturilor, fluctuația cursului de schimb.

De asemenea, aveți în vedere faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța lor viitoare. Nicio asigurare nu poate fi dată referitor la randamentul favorabil al portofoliului de instrumente financiare sau al unui emitent descris în prezentul raport. Există posibilitatea ca, datorită unor factori diverși, proiecţiile să nu fie atinse. Cauzele pot fi: volatilitatea nelimitată a pieței, volatilitatea sectorului, acțiuni ale corporațiilor, imposibilitatea accesului la informații complete sau corecte.