Autor: Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management

”Money’s too tight to mention” spune solistul formației de pop britanice Simply Red în primul album single al formației din anii ’80, ceea ce în traducere liberă înseamnă că ”suntem prea strâmtorați ca să vorbim de bani”. Ei bine, noi, românii, probabil că nu mai suntem în prezent chiar atât de strâmtorați pe cât eram în trecut – mai ales dacă ne amintim, aceia dintre noi suficient de în vârstă, de anii 1990 – dar de bani vorbim tradițional destul de puțin, subiectul fiind considerat unul delicat sau chiar tabu. Sau poate că nu e așa, pentru că oamenii par interesați de subiect atunci când vorbește altcineva de el, dar poate că îl consideră prea complex pentru a-l aborda singuri.

Și, pe bună dreptate, relațiile cu banii nu sunt simple. Ajunge să ne gândim cum răspundem onest la următoarea întrebare: ”Cine deține autoritatea? Noi sau banii?”. Înainte să ne grăbim să răspundem că, bineînțeles, că noi suntem la comandă, că doar suntem oameni raționali cu putere de acțiune, gândiți-vă de câte ori ați renunțat la ceva pentru că era prea scump sau pentru că nu se încadra în ”buget”. Ei bine, cred că sunt puțini cei care pot spune că nu se întâlnesc în viața reală destul de des cu o raportare de subordonare față de așa-numita ”constrângere bugetară”, reflectată de altfel și de zicala populară care te îndeamnă să ”nu te întinzi mai mult decât îți e plapuma.”  Tocmai pentru că banii sunt o formă de cuantificare a resurselor materiale disponibile, iar caracteristica resurselor materiale este cantitatea limitată în care acestea sunt disponibile sau, mai simplu, raritatea lor, e normal să resimțim această raritate ca pe o limită destul de dureroasă, mai ales atunci când de ea se lovesc nevoile și dorințele noastre despre care știm cu siguranță că pot fi infinite. Succint vorbind, banii sunt așadar realitatea care ne limitează visurile. Deci, acestea fiind spuse, cine deține de fapt autoritatea, cine pe cine controlează?

Dar ce înseamnă concret să nu deținem controlul asupra banilor? Înseamnă, în esență, că banii nu ne ajung, că nu câștigăm destul, că nu reușim să economisim destul și că atunci când totuși economisim, ne investim prost economiile și nu le valorificăm precum ne-am dori. Sună familiar, nu-i așa? Vestea bună este totuși că se poate și altfel, se poate să și preluăm controlul. Astfel, spre exemplu, într-un sondaj Money Matters¹ comandat de Grupul Erste și realizat mai mulți ani la rând, 37% dintre românii intervievați în anul 2023 au declarat că sunt destul de satisfăcuți sau foarte satisfăcuți cu nivelul economiilor pe care le realizează în prezent. E adevărat că majoritatea rămâne mai degrabă nemulțumită de propriul comportament de economisire, dar jumătatea plină a paharului este că procentul celor mai degrabă satisfăcuți de acest comportament e în creștere, de la 30% cât era spre exemplu înainte de pandemie, în anul 2019. Chiar și anecdoctic, cred că putem cu toții găsi în jurul nostru oameni care se simt stăpâni pe situația lor financiară și nu mă refer aici neapărat la cei care se laudă cu asta și eventual câștigă și un ban – să sperăm cinstit – din a-și face propria reclamă, ci chiar la oameni simpli, care nu se expun public. Am întâlnit, spre exemplu, acum 2 ani o doamnă mai tânără care m-a frapat și chiar m-a inspirat prin cât de sănătos privea relația cu banii, în ciuda faptului că nu provenea dintr-o familie prea înstărită, trecuse printr-un divorț și își creștea singură copilul. Cu toate acestea, ea dădea clar impresia că se află în control: pe lângă locul său de muncă stabil, frecventa două facultăți unde era la ambele bursieră și reușea să economisească în mod regulat o parte semnificativă din venituri, pe care și le mai suplimenta ocazional vânzând online jucăriile pe care copilul nu le mai folosea. Avea, de asemenea, un obiectiv clar pentru care economisea și venise la bancă pentru că era curioasă de variante de a fructifica mai bine economiile acumulate. Putea, de asemenea, descrie destul de clar ceea ce contează pentru ea în relația cu banii: independență financiară, accesibilitate și predictibilitate.

Avem, așadar, exemple și statistici despre faptul că putem prelua controlul asupra situației noastre financiare și asupra comportamentului nostru de economisire. Întrebarea pe care v-o pun și pe care ne-o punem și eu și colegii mei zi de zi, este dacă putem prelua și, mai ales, menține controlul și asupra componentei de investire a economiilor noastre, respectiv ale clienților noștri? Teoretic, ar trebui să fie simplu, precum într-o diagramă a lui Iancu Guda (pe care între paranteze fie spus, vă recomand să îl vedeți/ascultați, chiar dacă nuanțările de mai jos sugerează că aș privi lucrurile diferit față de el – nu e neapărat așa, e doar o chestiune de perspective diferite). Ar trebui, astfel, să vă setați un plan și un obiectiv, să păstrați o parte din economii pentru un fond de urgență investit în instrumente cu risc scăzut, iar în cazul în care sumele acumulate depășesc câteva (3-6) luni de cheltuieli, să investiți cu acel obiectiv în minte; dacă sunteți relativ tineri, în mod ideal puteți să investiți pe termen lung și în piețe de active de creștere cum sunt acțiunile, ale căror randamente anualizate calculate pe termen lung pot depăși și 10% (cel puțin asta sugerează istoria îndelungată a pieței de acțiuni din SUA).

Toate bune și frumoase până aici, doar că în lumea reală, atunci când investim intrăm într-o luptă pentru control nu cu unul, ci cu doi inamici de temut: piața financiară și psihologia proprie. Și e relativ ușor să ne dăm seama când suntem pe cale să pierdem controlul, pentru că simptomul cel mai bun este când fie noi, fie piața (care înseamnă cel mai adesea o mulțime de oameni care își exprimă opiniile tranzacționând) cădem fie în extrema fricii, fie în extrema lăcomiei. De asemenea, în lumea reală, banii se câștigă din bani, în general, doar dacă și în măsura în care există și niște riscuri asociate, fie că le conștientizăm sau nu. De aceea, întrebarea pe care trebuie să o puneți cuiva care vă propune o investiție cu un câștig foarte ridicat este: care sunt riscurile pe care mi le asum aici? Iar dacă acel cineva nu vă poate explica în mod convingător și detaliat și, eventual, nu poate cuantifica aceste riscuri sau dacă vă spune că acele câștiguri ”sunt sigure”, trebuie să deveniți suspicioși, pentru că, investind fără a înțelege riscurile, este tocmai modalitatea prin care cedați controlul cel mai ușor. Și probabil și gratuit.

Pentru că în lumea reală acea ”siguranță” e de fapt un lucru relativ. Desigur, atunci când ne ținem banii în cash sau într-un cont sau un depozit la o bancă avem de-a face cu riscuri mult mai scăzute decât investind la bursă. Dar riscurile există chiar și în primele situații, mai ales pentru sume mai mari și ajunge să ne gândim la riscul securității fizice din cazul numerarului sau la riscul legat de bonitatea financiară și lichiditatea băncii cu care lucrăm, în cazul sumelor plasate la bănci peste plafonul de garantare de 100.000 de Euro. Chiar și în cazul sumelor plasate la bănci sub limita garanției guvernamentale, există un risc teoretic de solvabilitate a Fondului de Garantare și/sau a guvernului care oferă garanțiile. Desigur, vorbim aici de riscuri comparativ infime, pe care le putem de cele mai multe ori ignora. Pentru a deține însă controlul, trebuie să nu uităm complet de ele, după cum e bine să nu uităm nici de faptul că riscurile diferă nu doar în funcție de partenerul cu care lucrăm, respectiv emitentul unui instrument în care investim, ci și în funcție de caracteristicile instrumentului respectiv. Astfel, spre exemplu, am fi putut avea încredere maximă în solvabilitatea guvernului american, a celui german sau a celui japonez (adică, avem maximă încredere că ele vor își vor plăti datoriile față de investitori), dar cu toate acestea, investind în obligațiunile emise de aceste guverne s-ar fi produs o pierdere consistentă în anii 2021 și 2022 dacă acele instrumente aveau de fapt scadențe îndepărtate, instrumente ale căror prețuri sunt ultrasensibile la majorările dobânzilor. De altfel, la nivel de performanțe calculate pe baza indicilor reprezentativi ai diverselor piețe, obligațiunile guvernamentale din țările dezvoltate sunt singura clasă de active majoră care a înregistrat o performanță cumulată negativă în ultimii 10 ani. Și aici vorbim despre instrumente financiare care în cărțile de finanțe și investiții figurează ca având asociat cel mai scăzut risc, respectiv sunt cel mai aproape de a fi ”sigure”.

Poate că această relativizare a siguranței pe care o resimțim atunci când investim este de fapt și una din problemele care determină oamenii să decidă să nu-și investească economiile. Problema e că, chiar și atunci când nu investești, riscurile nu te ocolesc: pe lângă riscurile de securitate fizică care amenință banii la ciorap, mai apare riscul legat de erodarea puterii de cumpărare prin intermediul inflației. Cu alte cuvinte, când stai pe loc și trăiești cu impresia că deții controlul, uiți că Pământul se învârte, timpul trece și când trece acesta costă bani și, drept urmare, deși deținem controlul fizic sau virtual (în aplicația băncii cu care lucrăm) al economiilor noastre, dacă nu le punem la muncă, în fapt, ajungem să pierdem controlul asupra valorii acelor economii, pentru că ele vor putea fi convertite într-o cantitate mai mică de bunuri și servicii.

Pasivitatea absolută nu pare să reprezinte așadar o soluție, mai ales într-un mediu inflaționist de care se pare că nu am scăpat. Ne întoarcem așadar la nevoia de a investi, la lupta pentru control cu piața și cu tentațiile fricii și a lăcomiei. Aici ar trebui să ne imaginăm două scenarii combative care ar putea fi câștigătoare. Primul ar fi stabilirea unei strategii de război, care să țină cont de toate variabilele relevante ”din teren” și care să fie implementată orbește, precum se întâmplă în armată cu ordinele venite de la superiori. În traducere, asta ar însemna stabilirea unui profil de investitor, cu orizont de investire, obiectiv de viață și obiectiv financiar asociat, dar și toleranță față de risc, translatarea acestui profil într-un ”portofoliu de investiții” și apoi implementarea cât se poate de mecanică a strategiei de intrare și ieșire în/din investiție, indiferent de ce se întâmplă în piață. În acest caz, ”dușmanul” principal e psihicul propriu, respectiv puterea de a rezista tentației de a schimba strategia în funcție de cum evoluează piața – lucru care nu e deloc ușor în era informației și a transparenței absolute. Al doilea scenariu este unul de ”război de gherilă”, în care investirea/dezinvestirea se face tactic, după o analiză atentă a câtorva oportunități de investiție și înțelegerea cât mai adâncă a raportului dintre câștigul potențial și riscul asociat. În acest caz, dușmanul principal e piața, pentru că atunci când toată lumea investește tactic, oportunitățile dispar rapid și, în medie, foarte puțini investitori individuali reușesc să ”bată” piața.

Abordarea noastră privind investițiile diversificate este menită să adreseze aceste două probleme. În primul rând, fondurilor de investiții și portofoliilor individuale le sunt asociate câte un profil de risc și în cele mai multe cazuri, un indicator de risc cuantificabil. În al doilea rând, fondurile și portofoliile pe care le administrăm au în general o alocare strategică pe tipuri de instrumente sau pe piețele pe care se investește, care poate fi comparată cu strategia și profilul fiecărui investitor și care asigură o anumită disciplină în construcția portofoliului de investiții. În al treilea rând, procesul de investire poate fi automatizat prin intermediul așa-numitului Capital Plan, care în esență reprezintă investirea regulată a unor sume fixe de bani într-un fond de investiții pe o anumită perioadă de timp aleasă de client, aceasta realizându-se similar cu o plată programată, care se înregistrează automat, indiferent de contextul pieței. Aceste trei elemente susțin primul scenariu pentru că investitorul are controlul prin alegerea proprie a strategiei și profilului de risc și prin separarea deciziei de investire de alegerea momentului de investire, care e mereu susceptibilă influențelor psihologice.

În același timp, însă, investitorul nu trebuie să renunțe la acțiuni tactice care să-i crească șansele de câștig, soluțiile noastre având în marea lor majoritate înglobate o abordare activă a administrării investițiilor, care presupune să facem și investiții tactice, rezultate în urma analizei piețelor și a perspectivei emitenților. Dacă vreți, așa cum războiul de gherilă se duce cel mai eficient de către trupele de elită, antrenate în mod expres pentru așa ceva, la fel, investițiile tactice se fac de către manageri de portofoliu specializați pe diverse aspecte ale procesului investițional, antrenați și experimentați în ”lupta cu piața”. Dar pentru a ne asigura că incursiunile tactice, în cazul în care ar da greș, nu ne duc la pierderea războiului, în primul rând că portofoliile noastre sunt toate diversificate pentru a ne feri de surprize specifice ce pot apărea de la un emitent sau altul, iar în al doilea rând, marja de discreție a managerilor de portofoliu cu privire la alocările tactice este una limitată și este permanent monitorizată de către un alt ”actor” specializat, respectiv managerul de risc. Ca să vă dau și un exemplu, alocarea strategică a unuia dintre fondurile pe care le administrăm este de 50% în acțiuni românești și 50% în instrumente cu venit fix românești. Managerul de portofoliu poate devia tactic de la această alocare, dar nu mai mult de 15% într-o direcție sau alta. De asemenea, acesta poate investi și în afara României, dar într-o proporție maximă de 20% din activele fondului. În acest fel, noi ținem sub control riscul la care se expune fondul față de alocarea strategică, lăsând în același timp loc pentru eventuale câștiguri tactice care să apropie investitorii de obiectivele lor de performanță.

Poate părea paradoxal să spun că menținerea controlului asupra investițiilor tale presupune cedarea controlului asupra investirii efective a banilor. În realitate, însă, în economia de piață facem acest lucru tot timpul: spre exemplu, încredințăm în mare parte prepararea hranei altcuiva, specializat în acest scop, dar în mare menținem controlul asupra a ce mâncăm alegându-ne furnizorii și preparatele după propriile criterii și solicitând furnizorilor o transparență cât mai mare cu privire la procesul de preparare. Desigur, un control absolut nu vom avea, la fel nici în investiții nu vom putea ști cu siguranță absolută cât ne va fi agoniseala, chiar și pe termen lung când se spune că tendințele sunt mai clare și statisticile mai de încredere. Dar poate că nici nu ne dorim acest lucru, pentru că satisfacțiile în viață vin adesea și din aspectele ei neprevăzute, atâta vreme cât acelea nu ne scot complet în afara grand plan-ului nostru. Nu vă temeți, așadar, să investiți, dar asigurați-vă că înțelegeți și agreați procesul prin care banii voștri sunt puși la treabă.

¹ Studiul Money Matters comandat de Erste Group, realizat de IMAS în august 2023, eșantion reprezentativ național pentru populația bancarizată cu vârsta peste 15 ani din România.

Prezentul material reprezintă doar un punct de vedere personal al autorului și nu poate fi asimilat în niciun fel și nu reprezintă poziția oficială a grupului BCR (sau a grupului Erste).

Acest material are un caracter pur informativ și nu reprezintă o recomandare pentru produse și investiții în instrumente financiare sau o ofertă pentru a contracta produsele sau servicii de investiții financiare la care acest material sau punct de vedere se referă. Orice referință la o cotație sau preț din prezentul material în legatură cu un produs/serviciu este doar opinia personală a autorului și nu reprezintă o ofertă indicativă din partea grupului BCR sau Erste sau o recomandare din partea acestora.

Atragem atenția asupra faptului că investițiile în instrumente financiare sunt supuse unor riscuri cum ar fi, riscul general de piață, riscuri legate exclusiv de emitent precum poziția sa financiară sau rezultatele din operațiuni, riscul legat de fluctuaţia preţurilor pieţei ce poate genera situații precum devierea prețului unor instrumente structurate comparativ cu activul suport, incertitudinea dividendelor, a randamentelor și/sau a profiturilor, fluctuația cursului de schimb.

De asemenea, aveți în vedere faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța lor viitoare. Nicio asigurare nu poate fi dată referitor la randamentul favorabil al portofoliului de instrumente financiare sau al unui emitent descris în prezentul raport. Există posibilitatea ca, datorită unor factori diverși, proiecţiile să nu fie atinse. Cauzele pot fi: volatilitatea nelimitată a pieței, volatilitatea sectorului, acțiuni ale corporațiilor, imposibilitatea accesului la informații complete sau corecte.