Pastila de investiții

Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ai întrebări despre cum să investești eficient pentru a-ți îndeplini planurile și pe ale familiei tale. Și domnul și doamna Ionescu sunt la fel ca tine, investitori care descoperă universul fondurilor de investiții și care vor să afle mai multe despre acestea, pentru a lua decizii informate, acum și pe termen lung.

Urmărește povestea Familiei Ionescu și inspiră-te din parcursul lor în lumea investițiilor, în Pastila de Investiții!

  • Un program de educație financiară
  • Află ce sunt fondurile de investiții
  • Despre miturile investiției în fonduri
  • Alătură-te comunității România Investește

Te-ar mai putea interesa și:

Cine suntem

Fonduri de investiții

Soluții de investiții

Disclaimer

Acesta este un material publicitar. Performanţele anterioare ale fondului nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Citiţi Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale, înainte de a investi în acest fond. Prospectul de emisiune şi Documentul cu informații esențiale sunt disponibile în limbile română și engleză pe site-ul www.erste-am.ro şi pot fi obţinute gratuit de la unităţile teritoriale ale Băncii Comerciale Române S.A. şi de la sediul S.A.I. Erste Asset Management S.A.